Romana English

Newsletter

Roșia Montană|Coalitia Romania fara cianuri|Litigii de Mediu|Parteneri
> Rosia Montana in semi-finale - TSX/GBU 0:1 CIDRM/AM
 DESPRE NOI
 MEDIA KIT
 ACTIVISM KIT
 ARGUMENTE
 ALTERNATIVE
 GALERIE FOTO
 LINKURI
 CONTACT
11/11/2009
Cluj-Napoca /Romania; 11 noiembrie 2009 - Printr-o sentinta definitiva Tribunalul Cluj (1) a anulat certificatul de urbanism Nr. 105/ 27.07.2007 eliberat de Consiliul Judetean Alba pentru Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) pentru continuarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului (EIM) pentru proiectul minier pe care il propune la Rosia Montana. Actiunea in instanta a fost promovata de catre Alburnus Maior si Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM) (2). Certificatul de urbanism este suspendat de drept (3) pana la solutionarea irevocabila a litigiului.

Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) este detinuta in proportie de 80% de catre Gabriel Resources (TSX: GBU), o companie miniera canadiana de mica dimensiune, limitata financiar si neexperimentata care intentioneaza sa stramute localnicii din Rosia Montana pentru a realiza cea mai mare mina de aur de suprafata din Europa. Restul de 20% din actiuni sunt detinute de Minvest, o companie miniera de stat. Companiile miniere Newmont (NTSE: NEM),
American Electrum Strategic Holdings LLC si American Paulson & Co.
detin fiecare aproximativ 20% din actiunile Gabriel Resources. Inca de la inceputul sau, acest proiect a fost asaltat de scandaluri, probleme operationale si opozitie vehementa pe plan local, national si international.

Certificatul de urbanism 105/2007 a fost obtinut de catre RMGC de la Consiliul Judetean Alba in iulie 2007 la numai o saptamana dupa ce instanta a suspendat certificatul de urbanism detinut anterior (Nr. 78/2006). RMGC a depus prin urmare certificatul de urbanism recent obtinut la Ministerul Mediului pentru a continua procedura EIM pe atunci in desfasurare pentru proiectul minier Rosia Montana. Pe data de 13 septembrie 2007 insa Ministerul Mediului a anuntat (4) ca se afla in imposibilitatea de a continua procedura EIM, avand in vedere ca certificatul de urbanism 105/2007 este suspendat de drept, neproducand astfel efecte juridice. Ministerul Mediului si-a intemeiat decizia pe recentele modificari aduse Legii contenciosului administrativ potrivit carora
orice act administrativ nou emis care are acelasi continut cu unul suspendat anterior de catre instanta este suspendat de drept (5). Pe baza acestui act RMGC a initiat si alte proceduri de autorizare cum ar fi aceea de a obtine autorizatia de siguranta a barajului, schimbarea de folosinta a terenurilor, procedura de Modificare a Planului de Urbanism Zonal pentru Zona de Dezvoltare Industriala RMGC, etc.

In dezbaterile care au dus la anularea acestui act, Alburnus Maior si CIDRM au dovedit, printre altele, ca actul nu contine lista completa a ariilor din Rosia Montana protejate datorita patrimoniului natural si istoric precum si a zonelor de protectie din jurul lor; ca actul ignora noul statut de protectie al Masivului Carnic de la Rosia Montana conferit prin anularea de catre instanta a certificatului de descarcare de sarcina arheologica eliberat in 2004 de catre Ministerul Culturii si Cultelor; ca actul a fost emis in baza unor planuri de urbanism declarate ilegale de catre instanta precum si aceea ca actul incalca principiul autonomiei locale impunand elaborarea si aprobarea unui singur Plan Urbanistic Zonal valabil pentru toate cele patru municipalitati direct afectate de Zona de Dezvoltare Industriala RMGC.

Anularea irevocabila a Certificatului de Urbanism 105/27.07.2007 ar lipsi de efecte juridice toate procedurile de autorizare/etapele procedurale ce au la baza acest act.
RMGC a fost parte in acest dosar, iar 6 organizatii infiintate si finantate direct sau indirect de catre RMGC si care pretind reprezentarea intereselor comunitatilor direct afectate au intervenit in interesul RMGC.

"Anularea definitiva a acestui act este un pas esential pentru noi toti cei care credem in puterea actului de justitie pentru Rosia Montana si pretuim acest loc pentru alte motive decat aurul si banii," a declarat Avocat Marius Liviu Harosa care a reprezentat cele doua asociatii Alburnus Maior si CIDRM.

"In martie acest an instanta competenta a suspendat actul care a fost acum anulat. Aceasta inseamna ca pana la solutionarea irevocabila a cazului exista o baza legala solida pentru a nu reincepe procedura EIM pentru proiectul Rosia Montana precum si pentru incetarea altor proceduri de autorizare bazate pe acest act," concluzioneaza Eugen David, presedintele Alburnus Maior.
                                                                                                                                     * * *
Pentru mai multe informatii va rugam contactati: Avocat Marius Liviu Harosa la   sau Alburnus Maior la
alburnusmaior@ngo.ro
_____________________________
Endnotes:
[1]
Dosar nr 1174/117/2008
[2] Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu este un ONG cu sediul in Cluj-Napoca.
Scopul sau este acela de a dezvolta programe care sa contribuie la protejarea dreptului la un mediu sanatos si echilibrat ecologic si la dezvoltarea sectorului non-guvernamental din Romania.
[3]
http://rosiamontana.org/index.shtml?cmd[291]=x-291-34470&cmd[292]=x-322-34470&cmd[300]=x-299-34470
[4] http://www.mmediu.ro/departament_mediu/rosia_montana/certificat_urbanism.htm
[5] http://rosiamontana.org/index.shtml?cmd[291]=x-291-34470&cmd[292]=x-322-34470&cmd[300]=x-299-34470
Cautare


Evenimente
03/08/2009
“Un altfel de Rosia Montana" - dezbatere publica si expozitie de fotografie”
>>mai mult
22/07/2009
Festivalul Cant si Joc la Buciumani
>>mai mult
15/07/2009
Vizitati Rosia Montana !
>>mai mult