Roşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România atestată documentar,  de aproximativ 1870 de ani. Pe teritoriul Roşiei Montane se afla sute de gospodării realizate în timp cu mare trudă, un centru istoric renumit prin arhitectura şi vechimea construcţiilor, diferite construcţii administrative, economice, social-culturale, un muzeu al mineritului unicat prin piesele deţinute, case memoriale, o rezervaţie arheologică şi multe alte bogăţii geologice, rădăcini neimaginat de adânci şi de viguroase ale istoriei noastre. Importanţa Alburnus Maior (numele roman al Roşiei Montane) a fost covârşitoare în perioada daco-romană, dovezi ale acesteia păstrându-se până astăzi: faimoasele galerii romane şi dacice, unice în Europa prin gradul de conservare, măiestria tehnicii şi dimensiuni.

Prezenţa investitorilor canadieni în zonă a creat un curent defavorabil dezvoltării alternative mineritului, a activităţilor agroturistice, eco-turistice sau meşteşugăreşti tradiţionale. Aceasta reprezintă problema de bază cu care se confruntă comunitatea din Roşia Montană. Deşi RMGC nu deţine încă aprobările necesare, Roşia Montană este asociată cu ideea exploatării aurifere cu cianuri, iar Planul de Urbanism General nu permite alte tipuri de dezvoltare alternativă mineritului pe o suprafaţă de peste 1500 de ha.

Percepută ca zonă monoindustrială în special de către investitori, Roşia Montană reprezintă, de fapt, o regiune cu renumite vestigii arheologice, tradiţii şi obiceiuri care fac parte din identitatea locului la fel de mult ca mineritul. Mineritul a creat, pe de altă parte, nu sistem de obiecte, obiceiuri şi tradiţii care pot fi exploatate la nivel turistic.

Asociaţia Alburnus Maior a propus şi implementat o serie de proiecte de promovare turistică şi de încurajare a localnicilor în a valorifica potenţialul turistic al zonei. Totodată studiile efectuate de Asociaţia Alburnus Maior şi de partenerii săi au demonstrat că dezvoltarea alternativă mineritului este posibilă.